Clujenii mai pot vota până pe 3 aprilie conceptul pentru reabilitarea Bazei Sportive Farmec

Clujenii au la dispoziție până vineri, 3 aprilie 2026, ora 16:00, pentru a-și exprima votul privind varianta de concept preferată pentru reabilitarea Bazei Sportive Farmec din cartierul Mărăști. Proiectul vizează transformarea zonei într-un spațiu verde destinat relaxării, activităților sportive și comunitare.

Votul poate fi exprimat online, pe platforma dedicată proiectului, iar varianta care va obține cele mai multe opțiuni va sta la baza etapelor ulterioare de proiectare și a demersurilor administrative necesare realizării investiției, în conformitate cu legislația în vigoare.

Proiectul de reabilitare a fost dezbătut public în data de 17 februarie 2026, în cadrul unui eveniment organizat la Pavilionul Tinerilor din Parcul Feroviarilor, sub coordonarea Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC).

În cadrul dezbaterii au fost prezentate mai multe variante de concept care includ extinderea parcului, reactivarea bazei sportive și amenajarea unui centru comunitar multifuncțional. Participanții au formulat observații și propuneri referitoare la accesibilitate, componenta sportivă, sustenabilitate și funcționalitățile viitorului spațiu.

Propunerile centralizate, precum și broșura care conține variantele de concept, pot fi consultate pe site-ul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *