Clienții ING și banca donează peste 155.000 de euro pentru cauze sociale strânși în campania de Paște

Peste 3.000 de clienți ING Bank România s-au alăturat campaniei de Paște „Donează în Home’Bank și împreună multiplicăm binele”, demonstrând că solidaritatea poate genera un impact real în comunitate. În perioada 10–25 aprilie 2025, aceștia au donat 77.900 de euro prin intermediul platformei digitale Home’Bank, sumă dublată integral de ING Bank. Astfel, totalul donațiilor a ajuns la 155.800 de euro, bani care vor susține 18 organizații non-guvernamentale active în domenii-cheie precum educația, sănătatea, mediul, sprijinirea grupurilor vulnerabile și situații de urgență.

Educația financiară ajunge în liceele din România: ING extinde programul Cursul de Banometrie la nivel național

ING Bank România, alături de Federația Națională a Părinților FNaP ProEdu, extinde în 2025 programul Cursul de Banometrie la nivel național, aducând educația financiară în aproape 60 de licee din București și din alte 20 de orașe din țară. Inițiativa face parte dintr-un efort mai amplu de a sprijini tinerii să își dezvolte o relație sănătoasă și responsabilă cu banii, încă din perioada liceului.